Afisari:153.761
Vizite:49.074
Unici:41.656
|
Linia Fierbinte
Câine legat cu lantul si tåråt de un taximetru prin Cluj11-12-2007
Un nou caz de maltratare a animalelor a fost inregistrat la sfârsitul saptamânii trecute in municipiul Cluj-Napoca. Un catel a fost legat de un taximetru si târât minute in sir pe mai multe strazi din oras. Cazul are loc la numai doua saptâmâni dupa macelul de la Capus, in care cinci câini au fost impuscati fara mila de niste vânatori.
Potrivit presedintelui Asociatiei Tom&Jerry, Radu Tarmure, la sfârsitul saptamânii trecute acesta a fost sesizat cu privire la un caz de maltratare a unui câine, cu totul iesit din comun. El a spus ca a fost sunat de un cetatean care se afla in zona garii din Cluj-Napoca si care i-a relatat ca un metis cu gena de ciobanesc german este legat de un taximetru cu un lant si târât la o viteza destul de mare pe strazile din zona. “Omul când a vazut ce se intâmpla a inceput sa strige si sa tipe dupa taximetru. In cele din urma soferul a oprit, a delegat câinele, dupa care a plecat”, a precizat Tarmure. Presedintele Asociatiei Tom&Jerry a spus ca, dupa ce a fost anuntat despre acest caz de cruzime, a sunat la politie si impreuna cu doua echipaje a ajuns la fata locului. “Am mai avut cazuri de abuzuri, insa asa ceva chiar nu am mai vazut. Probabil ca voia sa-l omoare si nu stia cum. Câinele era tot desfigurat, abia mai sufla. Era un metis german cu stapân, nu era abandonat, insa se vedea ca a fost intretinut foarte prost”, a marturisit Tarmure. El a precizat ca animalul a fost luat si internat la o clinica sanitar-veterinara privata, unde a fost supus unor interventii chirurgicale. „I-au fost curatate si cusute ranile si a inceput sa manance. In prezent, starea animalului s-a imbunatatit considerabil, iar când va fi in afara oricarui pericol va fi din nou dat stapânului”, a mai spus Tarmure. Presedintele asociatiei clujene de protectie a animalelor a mai precizat ca politistii au demarat cercetari pentru a identifica taximetristul care a comis aceasta fapta. Potrivit lui Tarmure, masina era marca Dacia Logan de culoare inchisa si avea deasupra sigla uneia dintre cele doua firme de taximetrie “Diesel” care opereaza in municipiul Cluj-Napoca. “Din pacate, avem putine sanse sa dam de urma celui care a comis fapta”, spune Tarmure. El a mai precizat ca in cazul in care va fi identificat, conform Legii 205/2004, autorul poate fi sanctionat contraventional cu o amenda de 1.000 lei. Site-ul Citynews.ro anunta aseara ca il va recompensa cu 500 RON pe cel care le va dezvalui identitatea masinii sau a taximetristului, dar si pe cel care ii va oferi catelului un camin. Alti cinci caini ucisi de vanatori la Cluj Torturarea metisului vine la doar doua saptamâni dupa ce mai multi vânatori clujeni, aflati la vânat intr-o padure situata la aproximativ 15 kilometri de municipiul Cluj-Napoca, au renuntat sa mai alerge dupa vânat si au inceput sa traga nebuneste asupra câinilor unor localnici. Cinci câini au fost impuscati doar pentru faptul ca s-au aflat in calea vânatorilor. Cazul a stârnit reactia mai multor organizatii de protectie a animalelor, care au sesizat politia. Desi cercetarile au inceput imediat, pâna in prezent nu a fost tras nimeni la raspundere pentru uciderea celor cinci câini. Legea de protectie a animalelor, adoptata de Senat Senatorii au adoptat, pe 4 decembrie, prin vot cu ridicare de mâna, un proiect de lege privind protectia animalelor. Initiatorul acesteia, senatorul independent Marius Marinescu, a sustinut, de la tribuna Senatului, ca peste jumatate din populatia României este iubitoare de animale, asftel ca legea initiata de el este necesara pentru ca sanctioneaza cruzimea fata de animale „prin amenzi dure sau chiar închisoare“. În replica la afirmatiile senatorului, secretarul de stat Cristina Pocora a spus ca initiatorii nu au solicitat un punct de vedere asupra legii din partea Guvernului. Reprezentantii tuturor grupurilor parlamentare si-au declarat însa sustinerea pentru proiectul legislativ, în aplauzele celor câtorva zeci de iubitori de animale, care asistau din loji la dezbaterea legii. De asemenea, o initiativa legislativa care prevede înfiintarea Politiei Animalelor a trecut tacit de Senat. Potrivit proiectului de lege, Politia Animalelor va avea atributii de verificare si control privind bunastarea si protectia animalelor si prevenirea cruzimilor fata de acestea.Textul de lege stabileste ca torturarea, mutilarea, sufocarea, uciderea unui animal si organizarea luptelor de animale constituie infractiunea de cruzime fata de animale.![]() ![]() |
Stiri de ultima ora
Intrebarea ZileiCe concluzie ati tras dupa confruntarea celor trei canditati la Presedintie: Traian Basescu, Mircea Geoana si Crin Antonescu? BLOG GARDIANUL
|