Este tot mai clar ca România ramane în afara jocurilor de pe piata gazelor naturale. Ca si în alte cazuri, politica noastra externa îl are pe starul Adrian Cioroianu, mai atent la cât de aranjata ii e frizura, decât la jocurile marilor puteri. De câtiva ani mizam pe o singura carte - proiectul Uniunii Europene „Nabucco“, asta în conditiile în care suntem dependenti de Rusia pentru acoperirea consumului de gaze naturale, iar Nabucco pare sa moara înainte de a se naste. Si ce s-a intamplat în ultimele 48 de ore? Viitorul lider de la Kremlin, Dmitri Medvedev, a facut o vizita-fulger în Belgrad si Budapesta, iar alaturi de oficialii sârbi a semnat un acord de înfiintare a companiei mixte care va construi partea sârba a conductei South Stream, proiectul concurent pentru Nabucco. Iar, la începutul anului, Vladimir Putin si presedintele Bulgariei, Georgi Pârvanov, au semnat si ei un acord privind participarea vecinilor nostri de la sud la acelasi proiect. Exista semnale externe ca si Ungaria se va alatura aceluiasi proiect, însa România, care initial figura ca  potentiala tara de tranzit pentru gazoductul ruso-italian, a ramas pe tusa. Si, asa de pe tusa, Adrian Cioroianu, aflat într-un turneu prin Croatia, Muntenegru si Republica Macedonia, le transmite sârbilor, care tocmai semnasera pentru South Stream cu oficialii rusi, ca Bucurestiul vrea sa fie o punte între Belgrad si tandemul UE-NATO. Remarca la fel de inspirata ca si contactul direct din ianuarie de la Bucuresti, dintre Adrian Cioroianu si omologul sau sârb, Vuk Jeremic, atunci când, în Sala Titulescu a MAE, ministrul nostru l-a întâmpinat pe oficialul sârb cu „Vuk, my friend“. „Good point, dle Cioroianu!“. Ati punctat la fel de bine ca atunci când, dupa întâlnirea cu Serghei Ivanov, le-ati declarat jurnalistilor ca prim-vicepremierul Rusiei v-a dat asigurari ca România nu este discriminata pe criterii politice în stabilirea pretului gazelor. „Good point, din nou!“ Era suficient sa cititi un articol din Nezavisimaia Gazeta, publicat în decembrie 2007. Acolo scrie negru pe alb ca în România pretul gazelor din Rusia poate ajunge anul acesta la 350-370 de dolari pentru o mie de metri cubi, iar în Ungaria, la doar 280 de dolari.

Ca sa nu mai vorbim despre situatia tarilor din fosta URSS. Pentru Georgia, pretul gazelor va fi de 270-280 de dolari pentru o mie de metri cubi. În acelasi timp, pentru tarile care au acceptat trecerea infrastructurii energetice sub controlul Gazprom, tarifele sunt de 110 si 119 dolari pentru Armenia si respectiv Belarus si 190 de dolari pentru Republica Moldova. Asadar, nu exista discriminare pe criterii politice, cum bine spuneti. Iar dvs. chiar sunteti un specialist în domeniu. Ati demonstrat-o cu ocazia vizitei oficiale în Macedonia, când ati oferit exemplul Georgiei ca tara care nu detine resurse energetice importante, dar care este o zona strategica de tranzit pentru aceste resurse. Doar ca, dupa o ora, purtatorul de cuvânt al ministerului a facut o „mica“ rectificare, precizând ca era vorba despre Azerbaidjan, si nu despre Georgia. Dar, pe lânga aceasta joaca de-a politica externa, realitatea este ca ramânem în afara oricarui joc, si nu doar gafele dvs. sunt cauza.

Intermediarii influenteaza masiv cresterea pretului la gaze deoarece România nu importa gazul direct de la Gazprom, ci prin intermediul companiei ruso-germane Wintershall sau, mai nou, WIEE sau WIEH din Zug, Elvetia, cu actionari similari. Am ajuns aici din cauza indeciziei politice si a unor interese de moment. Dupa ce în guvernarea CDR, Emil Constatinescu a avut un prim esec cu NATO, rusii au început sa ne curteze si chiar ne-au propus un soi de parteneriat în zona importului de gaze. Dar Radu Berceanu a preferat o afacere cu Regal Petroleum, firma care sustinea ca are rezerve în Ucraina, dar care, de fapt, se pare ca fura din conductele de la Gazprom. Iar undeva în spate s-a imprimat numele controversatului Frank Timis. Evident, rusii au aflat si ne-au închis robinetul. A urmat guvernarea PSD, când rusii ne-au propus un nou parteneriat, cerând în schimb depozitul subteran de gaze de la Margineni, pe care acum si-l doreste Dinu Patriciu. I-am refuzat si de atunci cumparam gaze de la Gazprom prin intermediari. Lucrurile s-au înrautatit în ultimii ani si nu pot fi ignorate aici gafele ministrului Cioroianu si nici declaratia presedintelui Traian Basescu despre „Marea Neagra nu e lac rusesc“. Efectul este ca România plateste intermediarului WIEE un pret cu aproape 100 de euro mai mare decât cel la care compania cumpara gazul de la Gazprom. Astfel, compania intermediara câstiga, dupa unele calcule destul de avizate, circa 800 milioane de dolari, suma ce ar putea ramâne în buzunarele românilor daca s-ar stabili o relatie directa cu Rusia. Sau poate ca din cele 800 de milioane câteva mai ajung si prin România. Oricum altii membri UE, precum ungurii, grecii, italienii si francezii, au acorduri foarte profitabile cu acelasi Gazprom. Doar România si Polonia au ramas izolate, cu gândul la Nabucco, iar ceilalti parteneri europeni, mult mai pragmatici, au uitat de sperietoarea „Razboiului Rece“ si au înteles ca Europa este oricum dependenta de gazul rusesc si ca aceasta dependenta va creste.