Au fost momente in care s-au inregistrat lupte dure, pe viata si pe moarte chiar, intre agentii secreti ai Bucurestiului. Din documentele scoase pâna acum la iveala, e limpede ca beligerantii, care cel putin teoretic faceau parte din aceeasi tabara, se bazau pe relatii puternice nu doar la vârful spionajului românesc, ci si in alte servicii speciale. Un asemenea caz este disputa dintre Mihai Caraman, omul care a spionat mai multi ani NATO, si Gheorghe Marcu, o perioada agent al Directiei de Informatii Externe (DIE) in Anglia. Fiecare dintre ei detinea informatii incendiare despre adversar. Insa, nu doar cei care ar fi trebuit sa arbitreze disputa - sefii spionajului românesc - au fost coplesiti de situatie, ci si Ceausescu. El a inteles ca, daca va lasa spionii sa se razboiasca intre ei, prapadul provocat serviciului sau secret de fuga lui Pacepa va fi amplificat. Mai ales ca exista un precedent. Disputa dintre agentii DIE si serviciul secret al armatei se soldase deja cu pagube greu de cuantificat.

Vara anului 1979. Dosarul care privea defectiunea generalului Ion Mihai Pacepa din urma cu un an devenise tot mai voluminos. Numai ca paginile sale nu consemnau doar ce se petrecuse inainte de fuga generalului la inamic. Era vorba si despre o radiografie a spionajului românesc. Iar lucrurile aratau rau. Colac peste pupaza, erau multe situatii in care agentii secreti se acuzau reciproc de tradare, de faptul ca lucreaza pentru alte servicii secrete mai mult sau mai putin inamice. Si nu era vorba despre fistecine, ci despre greii spionajului românesc de la acea vreme. Un raport strict secret din 22 iunie 1979 consemneaza ipoteze uluitoare. De pilda, generalul Mihai Caraman, cel care reusise sa sustraga prin intermediul unor agenti recrutati in Franta documente secrete de la NATO, il acuza pe Gheorghe Marcu din DIE, generalul care spionase mai multi ani in Anglia, de inalta tradare - colaborare cu spionajul englez. Caraman considera ca Marcu este raspunzator si de caderea retelei de agenti pe care o coordonase in Franta. Omul care spionase NATO sustinea ca Marcu este responsabil de arestarea de catre serviciile speciale franceze a unuia dintre agentii sai recrutati la Paris, ulterior condamnat. Spionul arestat si condamnat in Franta a fost unul dintre cei care faceau parte din ceea ce francezii au numit la vremea respectiva Reteaua Caraman. Cazul a fost dezbatut pe larg in Arhivele „Gardianul“, asa ca nu mai insistam. Dar sa revenim.

Invinuiri reciproce de colaborare cu inamicul
Acuzatiile lui Caraman erau deosebit de grave. Dar nu-i doar atât.
In primavara anului 1978, inainte de fuga lui Pacepa, generalul Mihai Caraman i-a marturisit colonelului Sandu Florea ca generalul Gheorghe Marcu este si agent al serviciilor secrete israeliene. Conform documentelor Securitatii, informatia ar fi provenit dintr-un raport al generalului Emil Macri si colonelului Vasile Gheorghe. Insa nu doar Caraman il acuza pe Marcu de tradare. Si cel din urma arata cu degetul spre spionul care furase documente de la NATO. Raportul din 22 iunie 1979 consemneaza faptul ca generalul Gheorghe Marcu sustinea ca generalul Mihai Caraman este nici mai mult, nici mai putin decât un important agent al sovieticilor in România. In opinia lui Marcu, nu era vorba doar despre legaturile cu spionajul sovietic pe care le avusese Caraman in timpul misiunii sale in Franta legate de culegerea de informatii de la NATO, ci si de faptul ca a fost decorat de catre Moscova. Mai grav, credea Marcu, rivalul sau ar fi primit chiar si grad militar din partea Kremlinului. Acuzatie fara precedent dupa retragerea consilierilor si trupelor sovietice din România. Nu se stie nici pâna azi daca aceasta informatie a ajuns vreodata la Ceausescu, insa stim ca, cel putin dupa fuga lui Pacepa, mai multi ofiteri din Securitate erau convinsi de faptul ca Reteaua Caraman a obtinut anumite succese si datorita contraspionajului francez, care s-a facut ca nu-i observa pe spionii românilor din motive care tineau de jocul politic al Parisului la sfârsitul anilor ‘60.

Momentul adevarului in DIE
Razboiul dintre cei doi generali nu a avut consecinte notabile. Cu doar câtiva ani in urma, asemenea dispute ii puteau trimite pe unul ori pe altul in fata plutonului de executie. Insa, in acel moment, era o cu totul alta situatie. Pacepa, adjunctul spionajului românesc, fugise in SUA, serviciile secrete de la Bucuresti erau in deruta, iar Ceausescu parea depasit de situatie. Ori poate a fost siret. Nu a incurajat conflictul, mai ales ca spionajul românesc si asa era ranit de moarte dupa dezertarea unuia dintre cei mai importanti sefi ai sai. Cert este ca atunci a fost momentul adevarului. Dosarul in care se gasesc si documentele care arata lupta dintre Caraman si Marcu, intocmit dupa fuga lui Pacepa, este plin de lozinci patriotarde. Dar, printre rânduri, se poate citi un adevar crud pentru regimul comunist de la Bucuresti. Spionii Directiei de Informatii Externe (DIE) trimisi in misiunile din afara granitelor dupa anii ‘70 - si nu era vorba neaparat despre cei doi - nu mai erau dispusi sa se integreze intr-o societate absurda, condusa de un dictator paranoic care sfida cele mai elementare nazuinte omenesti. Acesta a fost motivul pentru care multi au defectat.



Generalul Charles de Gaulle în vizita la Bucuresti. Unul dintre cei care îi ureaza bun venit era chiar Mihai Caramna, omul care spiona NATO.

La vremuri noi, tot vechii spioni
Caraman si Marcu i-au supravietuit lui Ceausescu. Paradoxal, primul chiar a fost numit dupa 1989 seful noului Serviciu de Informatii Externe, mostenitorul Directiei de Informatii Externe. Daca Ion Iliescu si Petre Roman au mizat atunci pe faptul ca fostul spion Mihai Caraman are relatii bune in Occident, mai ales in Franta, tocmai pentru ca serviciile secrete ale acestei tari s-au facut ca nu vad o afacere de spionaj, s-au inselat. In 1992, insusi Manfred Wörner, pe atunci secretarul general al NATO, a anuntat ca nu va vizita Bucurestiul atât timp cât Mihai Caraman va conduce SIE. Wörner considera ca o persoana care a spionat impotriva NATO nu are ce cauta in fruntea spionajului unei tari care face demersuri sa adere la NATO. Era fireasca atitudinea inaltului oficial NATO. Pâna la urma, Ion Iliescu nu a avut incotro si a semnat cererea de pensionare a generalului. In ce-l priveste pe Marcu, si el s-a retras la pensie. In tacere. Nu a vorbit niciodata despre faptul ca a fost implicat pâna in gât in vânzarea evreilor din România, dar nu doar a lor, ci si a românilor care doreau sa emigreze in Occident. Aceasta operatiune a fost una dintre cele mai rusinoase afaceri in care a fost amestecat statul român atât inainte, cât si dupa inscaunarea lui Ceausescu. Insa aceasta poveste o vom dezbate intr-o alta editie.