De 18 ani, în politica româneasca „de top“ se poarta cam aceleasi fete. Îsi mai schimba partidul, mai intra în conservare, revin spectaculos la momentul oportun, partidele se mai scindeaza, apoi se unesc într-o alta formula, si astfel rotim, în toate sensurile, mereu si mereu, cam 50-100 de oameni. Au fost cândva prieteni, au facut politica si afaceri împreuna, apoi au trecut în alta barca, dar legaturile au ramas, chiar s-au consolidat, pentru ca situatia ideala este sa ai putere chiar daca esti la guvernare, chiar daca esti în opozitie. Noi, romanii, politic vorbind, am plecat pe calea tranzitiei cu o formatiune puternica, FSN, si câtiva mici sateliti, numiti partide istorice. FSN-ul s-a rupt si i-a împartit pe prietenii anilor ‘90 în doua tabere - una democrata si alta social-democrata. În paralel, liberalii se frângeau în bucati si apoi se reuneau în diverse formule. Am avut PNL, PNL-Campeanu, PNLAT, PNLCD, unii intrau, altii ieseau de sub umbrela Conventiei Democrate. Si, astfel, fiecare cu fiecare ajungeau, într-o forma sau alta, într-un cerc comun, reusind sa cladeasca ceva împreuna. O afacere, un proiect comun, o înrudire, ceva ce nu poate fi sters în timp. Dupa o bucata de vreme, chiar si peste „prapastia“ dintre zona partidelor istorice si cea a amalgamului democratic de tranzitie numit FSN s-a trasat un pod. Prin ‘97 s-a rupt o bucata din PDSR, a suportat o perioada singuratatea sub numele de ApR si apoi si-a gasit un loc caldut sub aripa liberalilor. S-a mers apoi si în sens invers. Unii liberali n-au mai suportat „lipsa de democratie“ din partid si au plecat. Cu ceva eforturi si-au construit o casa noua numita PLD, dupa care au schimbat-o cu una mai mare alaturi de democrati. Au mutat o litera si au adaugat o cratima si acum avem PD-L. Si, în tot acest „du-te vino“, cele 50-100 de personaje importante ale politicii romanesti, care în mod oficial, acum, în 2008, fac parte din trei „mari“ tabere, oficial adversare, s-au cunoscut, au stat cel putin câteva luni în acelasi cerc, au mâncat la o masa comuna, au trasat mii de linii obscure si au postat la fiecare nod câte un prieten. Pe aceasta „retea“ se construieste campania electorala a lui 2008. Cine sunt adversarii si cine sunt prietenii?

Nodul principal al localelor este Capitala. Experienta campaniilor trecute a demonstrat ca cine câstiga Bucurestiul poate forma viitorul guvern. Misiune grea, pentru unii chiar imposibila. Doua dintre cele trei mari tabere au gasit cu dificultate „candidatul potrivit“. PD-L l-a scos din joben pe Vasile Blaga, iar în PSD se pregateste sa iasa Miron Mitrea. La lansarea oficiala a lui Vasile Blaga nu s-au înghesuit însa oamenii grei din partid. Au lipsit „apropiatii“ presedintelui Basescu - liderul Emil Boc, prim-vicepresedintele Theodor Stolojan, secretarul executiv Elena Udrea. De ce nu-l doresc oamenii presedintelui pe Vasile Blaga. Din doua motive, cel putin. Daca câstigi Primaria Capitalei, câstigi mai multa influenta în partid si poti detrona oricând un „yesman“. Al doilea îsi are originea în pânza de paianjen creata prin neîncetatul „du-te-vino“ din politica româneasca. Asa ca în piata a aparut imediat un zvon. Ce s-ar întâmpla daca, din luna iunie, în Primaria Capitalei, i-am regasi si pe Blaga si pe Mitrea, unul primar si celalat viceprimar. Ordinea nu conteaza.