Arhivele Gardianul

Razboaiele BOR. Mazilire de mitropoliti la români

Istoria moderna a Bisericii Ortodoxe Române (BOR) este marcata de o serie de evenimente controversate, legate de inlaturarea din scaun a unor inalti prelati, din motive inca greu de elucidat. De cele mai multe ori, in spatele lor s-au aflat puternice interese politice, mai mult sau mai putin stravezii, chiar daca turnate in tipare canonice. Dintre acestea, cele mai cunoscute ramân cazul Mitropolitului-primat Ghenadie Petrescu (1896), victima a luptelor de putere dintre liberali si conservatori, si cel al Mitropolitului Basarabiei Gurie Grosu (1936), cazut in dizgratia absoluta a regelui Carol al II-lea. Un episod despre Gurie Grosu a fost publicat recent tot in „Arhivele Gardianul”.

La 29 martie 1893, Mitropolitul-primat Iosif Gheorghian (1829-1909), apropiat liberalilor, parasea scaunul mitropolitan si se retragea la manastirea Caldarusani. Motivul: refuzul de a trece prin Sinod proiectul legii clerului mirean si a seminariilor, promovat de guvernul conservator, recent venit la putere. Socotind actul necanonic, dar evident influentat politic, inaltul prelat prefera sa plece temporar din functie, intrucât subiectul conflictului reprezenta un motiv principal de disputa, inclusiv electorala, intre cele doua partide politice ale tarii. Asa se face ca, la 18 mai 1893, Marele Colegiu Bisericesc alegea ca nou Mitropolit-primat pe episcopul de Arges Ghenadie Petrescu (1836-1918), perceput astfel ca „om al conservatorilor”, act care stingea deocamdata conflictul la vârf dintre puterea guvernamentala si cea bisericeasca. Schimbarea cabinetului conservator cu un altul liberal, condus de Dimitrie A. Sturza, in urma alegerilor din decembrie 1895, relansa si problema ocupantului primei demnitati ecleziastice a tarii. In complicitate cu regele Carol I si o parte a Sinodului, liberalii pregateau descaunarea lui Ghenadie si reinscaunarea lui Iosif, conform unui plan bine pus la punct.

Cristelnita de la Domnita Balasa
Ostilitatile au fost declansate dupa publicarea, in martie 1893, in ziarul „Adevarul”, a unui articol in care Mitropolitul-primat era acuzat ca, in aceasta calitate si cea de efor al Asezamintelor Brâncovenesti, a oferit pentru botezul printului mostenitor Carol (care avusese  loc la 17 octombrie 1893, deci cu aproape trei ani inainte!) cristelnita din argint a bisericii Domnita Balasa, dupa care a daruit-o familiei regale spre amintire. Explicatia capului bisericii in fata acuzatiei era urmatoarea: in scopul marelui eveniment regal comandase in Rusia o cristelnita identica cu cea existenta in binecunoscuta ctitorie brâncoveneasca, dar, intrucât realizarea pretiosului obiect intârziase, a fost nevoit sa ofere in dar pentru botezul princiar cristelnita originala si sa o inlocuiasca ulterior prin cea venita in cele din urma de la Sankt Petersburg! Ziarul care incrimina replica: „Intr-adevar, substituirea s-a facut, dar, pe când cristelnita initiala era un rar obiect de arta admirat de toti cunoscatorii, cristelnita comandata de Ghenadie si ramasa bisericii era o nedemna copie”. Atacul de presa era, in mod evident, un pretext, gestul inaltului prelat fusese unul de onoare, si intreaga operatiune, una normala in orice societate civilizata! Planul a continuat printr-un sir de presiuni, santaje si dezvaluiri incomode despre viata. Mitropolitului-primat in scopul de a-l determina sa paraseasca suprema demnitate bisericeasca prin demisie si fara conditii, dar Ghenadie nu a marsat. Astfel, mai multe ziare de partid au publicat acuzatii de incorectitudini financiare si abateri canonice la adresa Mitropolitului-primat.

Memoriu catre regele Carol
Apoi s-a trecut la o lupta surda, de zi cu zi, intre autoritatile guvernamentale si Ghenadie Petrescu, „baricadat” pe Dealul Mitropoliei. Prin munca „de la om la om”, ministrul cultelor, savantul Petru Poni, a reusit sa atraga de partea puterii majoritatea membrilor conclavului bisericesc, deranjati de autoritarismul noului ierarh si atrasi de promisiunile aferente readucerii lui Iosif Gheorghian.
In atari conditii, cei interesati au convocat Sinodul in sesiune de primavara pentru data de 1 mai 1896; pare-se ca lucrurile nu fusesera transate din moment ce, din cauza absentei combatantilor, in câteva rânduri, cvorumul nu a fost realizat. Dar haosul se instala treptat, acuzatiile deschise din partea inaltilor prelati se inmulteau, iar Mitropolitul-primat vorbea de razmerita. In cele din urma, la 17 mai, Sinodul, prezidat de ministrul cultelor, s-a intrunit, fara participarea lui Ghenadie; chiar in lipsa lui, Episcopul Partenie al Dunarii de Jos, evident „stimulat” politic, i-a facut Mitropolitului-primat un aspru rechizitoriu, iar adunarea a decis, in unanimitate, constituirea unei delegatii care sa-l someze pe acuzat sa se prezinte in fata tribunalului suprem, „spre a da seama despre cele ce se imputa”. Evenimentele ocupau prima pagina a ziarelor românesti, cu rezonante si in alte state, indeosebi in Grecia si Rusia, iar opinia publica din tara le discuta pe larg. Intr-o noua incercare de stingere a conflictului pe calea compromisului, dupa refuzul lui Ghenadie de a raspunde „celor trei somatii canonice”, presedintele Consiliului de Ministri il invita la o discutie tête-à-tête, „spre a se consfatui”, la sediul Ministerului de Externe. Circumspect, Mitropolitul-primat face o contrapropunere ca intâlnirea sa aiba loc la Palatul Mitropolitan, invocând probleme de sanatate. Sturza si Carol, intelegând ca orice tranzactie este astfel exclusa, trec la masuri extreme. Mai intâi, cu unanimitatea membrilor prezenti – 12 din 16 –, Sinodul hotara suspendarea lui Ghenadie din sarcina de Mitropolit-primat, trimiterea sa in judecata si constituirea unei locotenente mitropolitane, decizie consfintita printr-un decret regal. Fire luptatoare, Ghenadie nu cedeaza si inainteaza lui Carol un memoriu de dezvinovatire. Dar autoritatile liberale trec la fapte; reprezentantii Ministerului de Interne se deplaseaza la Palatul Mitropolitan si pun sechestru pe arhiva si pe lucrurile inaltului prelat, dupa care se citeaza acuzatul pentru termenul de judecata din 20 mai.

Judecata Sinodului
In cele din urma, la data indicata, dis-de-dimineata, intr-o atmosfera tensionata, s-au deschis lucrarile Tribunalului Sinodal. Insotit de trei mari avocati ai timpului, in frunte cu profesorul C. Dissescu, dupa citirea actului de acuzare, suspendatul Mitropolit-primat a remis presedintelui conclavului, Mitropolitul Moldovei Iosif Nauiescu, o intâmpinare tiparita, cuprinzând doua puncte: un protest fata de refuzul de a i se permite sa fie asistat de aparatori si, respectiv, contestarea legalitatii tribunalului, dupa care s-a retras din sala. Iritat de o asemenea atitudine, dar favorizat astfel prin simplificarea procedurii, Sinodul si-a continuat judecata. Rechizitoriul cuprindea 14 capete de acuzare, subsumate concluziei ca Mitropolitul-primat, „in contra canoanelor Bisericii Ortodoxe, in contra Constitutiei si a Legii sinodale din 1872, incearca demult a-si insusi o predominare asupra bisericii noastre - predominare care desfiinteaza autoritatea sinodala, reducând-o la o simpla fictiune -, frânge unitatea bisericii in privinta dogmelor si a canoanelor si asaza vointa sa proprie in locul autoritatii spirituale, disciplinare si judiciare a Sinodului”. Cu alte cuvinte, acuzatie de dictatura absoluta!

Inovatii in slujirea Sfintei Liturghii
Iata câteva acuzatii concrete: introducerea de inovatii in slujirea Sfintei Liturghii, numiri in functie prin abuz, fara respectarea cerintelor de pregatire si de procedura, insusirea prin frauda si malversatiuni a diferite sume de bani, crearea unui venit important prin taxe percepute pentru sfintirea unui foarte mare numar de biserici, desi aceasta operatiune nu se impunea s.a. Pe aceasta baza se hotarau „lipsirea si cateherisirea” lui Ghenadie Petrescu „de orice servire si invrednicire arhiereasca”, indepartarea de la scaunul Mitropoliei Ungaro-Valahiei, urmând ca „pâna la suflarea cea din urma” sa se aseze intre monahii simpli din manastirea unde isi are metania sa”. Sanctionata oficial, hotarârea era pusa repede in executare, iar Ghenadie, exilat la manastirea Caldarusani.

Judecata opiniei publice
In ciuda campaniei presei liberale, judecata, destituirea si surghiunirea Mitropolitului-primat au generat reactii de dezaprobare nu numai din partea opozitiei, dar si din cea a opiniei publice. Regele era atacat pe fata, atribuindu-i-se luarea unui angajament fata de Austro-Ungaria ca, in viitor, Mitropolitul-primat sa nu mai poarte titlul de „Mitropolit al Ungaro-Valahiei”, ci numai al Valahiei, iar cel al Moldovei, numai de Mitropolit al Moldovei, nu si al Sucevei! La nivelul populatiei credincioase, inlaturarea brutala a lui Ghenadie a produs spaima si revolta. In adunari publice si pâna la reuniunile mondene, subiectul incingea spiritele. Mai bisericoase dintotdeauna, doamnele din inalta societate au devenit „ghenadiste” si au semnat si trimis un protest catre rege. Pâna si sotia primului-ministru, Zoe Sturza, la o nunta, a ridicat un toast pentru G. Petrescu! Pentru a justifica marea sustinere politica si populara de care se bucura surghiunitul, oamenii guvernului au lansat zvonuri ca acesta ar detine documente prin ii care santaja pe unii lideri politici, carora le-ar fi dat importante sume de bani spre a fi ales Mitropolit-primat!

Surghiunul
La manastirea Caldarusani, Ghenadie a fost pus sub stare de arest, fiind supravegheat de agenti deghizati in monahi. Dar simpatia crescânda din partea opiniei publice a transformat manastirea intr-un adevarat pelerinaj, mai ales cu ocazia zilelor de sarbatoare. O face, printre multi altii, si I.L. Caragiale si descrie situatia in „O plimbare la Caldarusani”.

Compromisul
Pentru reabilitare, Ghenadie a impartit bani si a exercitat influenta peste tot unde trebuia, de la Constantinopol la Ierusalim si curtea tarului Nicolae al II-lea. Interventia acestuia din urma l-a ingrijorat pe rege, care a sugerat atunci guvernului ca problema trebuie aplanata pe calea compromisului, in sensul de a se iesi din impas printr-o solutie acceptata si de acesta. La sfârsitul toamnei 1896, agitatia publica imbraca si unele forme violente. Rezolvarea trebuia sa vina tot de la politicieni, pentru ca ei provocasera scandalul, si aceasta presupunea schimbarea guvernului condus de D.A. Sturza. Conservatorii nu doreau sa o faca pentru ca isi dadeau seama ca nu puteau sa-si indeplineasca promisiunea de a-l reinscauna, din cauza opozitiei Sinodului. Atunci s-a recurs la o formula intermediara: demisia cabinetului si venirea tot a unuia liberal, condus de Petre S. Aurelian, si cu un alt ministru al cultelor, lucru intâmplat la 22 noiembrie. Apoi, negocierile cu Ghenadie au decurs rapid; la 4 decembrie, Sinodul anula prima decizie, de cateherisire, si il reinscauna pe Ghenadie Petrescu. Dar numai pentru o zi, intrucât, potrivit intelegerii, acesta a demisionat, retragându-se de buna voie la Caldarusani, ca staret pe viata.

Judecata divina si dreptatea istoriei
Având la activ o serie de acte de implicare sociala si o deplasare la comunitatile aromâne din nordul Greciei, Ghenadie Petrescu avea sa-si dea obstescul sfârsit in pace, la 31 august 1918, fiind inmormântat la bisericuta din Cocioc, lânga manastire. In 1961, cu ocazia reparatiilor majore la Caldarusani, ramasitele pamântesti ale fostului Mitropolit Grigore Dascalu (1765-1834) si ale lui Ghenadie Petrescu au fost dezgropate si depuse in pridvorul bisericii manastirii. Potrivit relatarilor staretului de atunci, când s-a deschis mormântul lui Ghenadie, spre uimirea tuturor, a iesit o mireasma ca de tamâie. Osemintele au fost puse intr-un sicrias, care a fost dus intr-o sala mare, unde a stârnit aceeasi buna mireasma, pâna la depunerea lor in noua cripta, unde se afla si astazi. In 2005, Mitropolitul Grigore Dascalu a fost trecut in rândul sfintilor. La Caldarusani, Mitropolitul-primat Ghenadie Petrescu isi mai asteapta inca dreptatea lui.