Sănătatea este cel mai important lucru din viață, pentru că dacă ea va fi afectată tu pur și simplu nu vei reuși să-ți îndeplinești scopurile propuse. Lumea din jur este zilnic agitată și plină de stres, factori care deseori ne afectează buna funcționalitate a organismului, iar sportul este o soluție extraordinară pentru combaterea acestora. Astfel, pentru a avea o viață fericită, confortabilă, energică și plină de speranțe avem nevoie de sănătate, iar pentru menținerea acesteia trebuie să ducem un mod de viață activ.
Sportul contribuie considerabil la menținerea stării de bine, el este benefic atât pentru sănătatea fizică, cât și pentru cea mintală. Din păcate, deseori, noi nu reușim să ajungem la sală, dar exercițiile sunt necesare, de aceea trebuie să găsim alternative.
Cel mai bun aparat fitness multifuncțional te va ajuta sa lucrezi mai multe grupe de masă musculară. Vei putea realiza exerciții de cardio, exerciții pentru brațe, picioare, spate, mușchi fesieri și abdomen, iar rezultatele dorite vor fi vizibile în cel mai scurt timp. Mai mult decât atât, aparatul fitness multifuncțional este potrivit pentru tine, pentru că îl poți monta chiar la tine acasă. Astfel, îți vei economisi timpul, vei avea un antrenament complet la domiciliu și vei avea grijă de sănătatea ta.
Top 5 aparate multifuncționale fitness
Aparat de fitness multifuncțional Orion Classic L3
-
- Brand Orion;
- Sunt posibile 24 exerciții diferite;
- Design modern;
- Dotat cu protecție în jurul greutăților;
- Bureții și manșoanele sunt din cauciuc
- Include un sac de box;
- Potrivit pentru antrenarea tuturor grupelor de mușchi.
-
- Aparatul face parte din categoria produselor cu prețuri mari, astfel, decizia achiziționării trebuie analizată din timp.
Aparat multifuncțional fitness Orion -Păreri
Brandul Orion creează produse de înaltă calitate și se bazează pe valoare, îngrijire și eficacitate. Aparatul multifuncțional fitness Orion oferă o varietate mare de exerciții, astfel într-un spațiu cât mai restrâns vei putea efectua 24 de exerciții diferite.
Aparatul are un design modern, pe el vei găsi și imagini cu exerciții, astfel îți va fi foarte comod de lucrat. De asemenea, are protecție în jurul greutăților, bureții și manșoanele sunt din cauciuc, iar șezutul și spătarul sunt confecționate din materiale confortabile.
Dacă ești pasionat de box acest aparat are încorporat și un sac pentru box. Este unul dintre cele mai bune aparate multifuncționale fitness de la Orion deoarece nu se va deteriora ușor, pentru că scripeții (punctele de sprijin) sunt rezistenți cu rulmenți ABEC 7 capsulați.
Aparat multifuncțional tracțiuni Zoco Body KK-T058
-
- Stabil și durabil;
- Potrivit pentru uz casnic;
- Suport confortabil pentru mâini și spate;
- Are mânere anti-alunecare;
- Are spătar cu formă anatomică;
- Poate fi utilizat de 2 persoane concomitent;
- Materialul e din oțel.
-
- Are o lățime de 90 cm și înălțime de 235 cm, dacă dorești să aduci aparatul acasă, trebuie să ții cont de aceste detalii.
Aparat multifuncțional tracțiuni Zoco -Păreri
Aparatul multifuncțional tracțiuni poate fi potrivit pentru tine, deoarece datorită lui vor lucra mușchii întregului corp, vei efectua zeci de exerciții și toate diferite. Materialul aparatului este din oțel, ceea ce înseamnă că are cadrul masiv foarte durabil, dar și stabil. Astfel și greutatea disponibilă a utilizatorului poate ajunge până la 130 kg.
Acest aparat fitness multifuncțional dispune de suporturi confortabile pentru mâini și spate și este un model potrivit pentru sportul la domiciliu. Toate mânerele sunt anti-alunecare, iar bara orizontală superioară este multifuncțională. De asemenea, are două nivele pentru haltere și un spătar cu formă anatomică, ceea ce înseamnă că aparatul se poate adapta perfect cu poziția ta, va fi susținut corect atât capul, gâtul, cât și spatele. Astfel tracțiunile tale efectuate la acest aparat vor fi confortabile, dar și rezultatele vor fi vizibile.
Aparat de fitness multifuncțional VidaXL
-
- Este confecționat din oțel;
- Are sac de box;
- Finisajul este acoperit cu pulbere;
- Are bancă pentru abdomene;
- Greutatea maximă suportată 100 kg;
- Potrivit pentru antrenarea mai multor grupe de mușchi.
-
- Nisipul pentru sacul de box nu este inclus în livrare.
Aparat de fitness multifuncțional VidaXL -Păreri
Aparatul de exerciții multifuncțional fitness este potrivit pentru tine, deoarece vei antrena mai multe grupe de mușchi. Cum ar fi: abdomen, piept, spate, biceps și triceps. Aparatul are sac de box, dimensiunea lui fiind de 33 x 110 cm, de aceea vei putea efectua atât exerciții intense ca boxul, cât și exerciții precum tracțiuni, flexiuni și exerciții abdominale.
Greutatea maximă suportată de banca pentru abdomene este de 100 kg. Aceasta are un finisaj negru acoperit cu pulbere și o suprafață din poliuretan pentru pernele căptușite ale băncii și suporturilor pentru brațe. Datorită acestui aparat de exerciții multifuncțional fitness te vei menține în formă și îți vei crește masa musculară. Materialul acestuia e din oțel, acoperit cu pulbere, care-l face rezistent la lovituri.
Aparat de fitness multifuncțional Decathlon
-
- Suportul barei poate fi poziționat în funcție de exercițiu;
- Potrivit pentru tracțiuni, genuflexiuni și nu doar;
- Posibilitatea de a regla suportul barei;
- Material 100% din oțel;
- Echipat cu elemente de siguranță;
- Durabil și adaptat la conformație.
-
- Aparatul face parte din categoria produselor cu prețuri mari, astfel, decizia achiziționării trebuie analizată din timp.
- Acest aparat poate fi montat doar în interior.
Aparat fitness multifuncțional Decathlon -Păreri
Decathlon este brandul care creează, proiectează și oferă cele mai bune echipamente, la cele mai bune prețuri. Aparatul fitness multifuncțional de la Decathlon poate înlocui o întreagă sală de sport, pentru că datorită acestuia vei realiza în siguranță o mulțime de exerciții care vor antrena mai multe grupe de mușchi. Cum ar fi: biceps, triceps, abdomen, spate și umeri.
Aparatul este adaptat la conformație, astfel are posibilitatea de a regla suportul barei de la 55 la 180 cm cu un pas de 5 cm, are durabilitate pentru că este testat cu greutăți, ce pot depăși 200 kg.
De asemenea, îți oferă posibilitatea de a poziționa suportul barei în funcție de exercițiu. Aparatul este confecționat din oțel și este vândut cu trei accesorii, acestea sunt: bară tracțiuni spate, mâner tracțiuni și suport discuri: 28/50 mm.
Aparat fitness profesional VidaXL
-
- Include 10 discuri de greutate;
- Discurile au o greutate de 65 kg;
- Poate fi montat acasă;
- Potrivit pentru orice tip de corp;
- Confecționat din oțel;
- Are pernă din piele ecologică;
- Modulele pentru flexii pot fi extinse.
-
- Greutatea maximă suportată este de 100 kg, în comparație cu altele care pot rezista până la 130 sau 150 kg.
Aparat fitness VidaXL-Păreri
Aparatul fitness multifuncțional pentru acasă poate fi potrivit pentru tine, în special atunci când ai un program supraîncărcat și nu reușești să ajungi la sală. Pentru că aparatul îți va permite să economisești considerabil timpul, dar și îți va oferi confortul necesar pentru obținerea rezultatelor dorite. Vei putea lucra la tonifierea umerilor, bicepșilor și tricepșilor. De asemenea, modulele pentru flexii ale picioarelor pot fi extinse, astfel, îți vei antrena la maximum coapsele și picioarele.
Aparatul are discuri cu o greutate de 65 kg, este echipat cu un șezut reglabil, de aceea este potrivit pentru orice tip de corp. Materialul e din oțel vopsit electrostatic și are pernă din piele ecologică.
Acesta mai include zece discuri de greutate și două gantere. Iar, pentru siguranță și confort, cel mai bun aparat fitness multifuncțional pentru acasă este livrat cu o bază robustă din oțel și perne groase.
De ce am tinut cont
Tipuri
Pentru că există mai multe branduri și toate diferite, aparatele multifuncționale fitness și ele se diferă în funcție de tipuri. Acestea se divizează în felul următor:
Pentru începători
Acest aparat multifuncțional fitness este potrivit pentru cei ce nu au o experiență foarte mare în sport. Chiar dacă ești un începător, mișcările tale vor fi ghidate într-o manieră sigură.
Aparatul are mai puține greutăți, dar oricum cu multă muncă și exerciții corpul tău va progresa, deoarece aparatul fitness pentru începători este dotat cu tot de ce vei avea nevoie, cum ar fi: aparat pentru spate, pentru piept, aparatul pentru picioare, aparatul tip canotaj, precum și alte componente utile.
Pentru intermediari
Acest aparat multifuncțional model intermediar este potrivit pentru tine în cazul în care îți dorești diversificare, o gamă largă de exerciții, eficacitate, comoditate, rezultate și un antrenament mult mai captivant.
În comparație cu celelalte aparate, acesta are mult mai multe accesorii pentru tine. Acestea te vor ajuta să efectuezi exercițiile mult mai avansat și cu o dificultate mai mare. Aparatul intermediar este asemănător cu aparatul pentru începători, dar totuși, există o diferență importantă și anume că, aparatul intermediar, are mult mai multe greutăți, începând de la 65 kg în sus.
Pentru profesionali
Acest aparat multifuncțional este mult mai avansat în comparație cu cel pentru începători. Designul este adaptat corpului tău, astfel vei avea parte de un antrenament comod, dar și sănătos, fără dureri de spate sau de gât.
Acesta este cel mai bun aparat fitness multifuncțional, pentru că are și un număr mai mare de greutăți, 80 și 100 de kg. De asemenea, el include mai multe aparate, care te vor ajuta să-ți antrenezi toate grupele de mușchi, totodată îți vei dezvolta și forța, pentru că unele modele au încorporat și un sac de box. Chiar dacă are mult mai multe funcții, aparatul nu ocupă foarte mult spațiu.
Dimensiune
Dacă te decizi să cumperi cel mai bun aparat multifuncțional fitness, atunci să știi că trebuie să pregătești un spațiu mai încăpător, pentru că ele totuși nu sunt atât de compacte. Cea mai problematică dimensiune, nu este greutatea sau lățimea, ci înălțimea.
Înălțimea aparatului într-adevăr îți poate crea probleme, din acest motiv tot ce trebuie să faci e să te asiguri că dispui de spațiul necesar, pentru că în medie aparatele multifuncționale au o înălțime de 2 metri.
Exerciții
Cele mai bune aparate multifuncționale fitness permit realizarea unei game largi de exerciții. Vei putea antrena toate grupele de mușchi. Iată care sunt unele dintre exercițiile pe care le vei putea efectua la acest aparat: flotări, fluturări, helcometru, abdomene, triceps în poziția șezut, extensii picioare, biceps, umeri, triceps în picioare, extensii cu un braț, aducția piciorului la cablu, flexia picioarelor, triceps la paralele, ridicarea picioarelor, ridicarea genunchilor la piept.
Greutăți
Aici totul depinde de dorința și obiectivul tău. Trebuie să alegi greutăți pe care vrei ca aparatul multifuncțional să le suporte. Dacă scopul tău principal este tonifierea mușchilor, atunci vei alege un grup de maximum 50 de kg. Dacă vrei să crești masa musculară, vei alege greutăți de peste 60 kg.
Greutatea maximă suportată
Greutatea maximă suportată este un detaliu foarte important, pentru că anume acesta este un indiciu care îți va spune dacă calitatea aparatului este bună sau mai puțin bună. Astfel, îți vei da seama dacă anume acest aparat este potrivit pentru tine.
Ține minte, cel mai bun aparat multifuncțional fitness, dar și cel mai calitativ este considerat cel care permite utilizatorului să depășească mai mult de 130 kg.
Accesorii
Accesoriile sunt acele detalii care te vor ajuta să efectuezi exercițiile corect, comod și eficient. Fiecare accesoriu este important, de aceea acest detaliu trebuie bine analizat înainte de a procura aparatul potrivit pentru tine.
Iată care ar fi accesoriile celui mai bun aparat multifuncțional fitness: suport pentru prosop și sticlă, bare pentru susținerea discurilor, mânere anti-alunecare, manual de utilizare, sac de box, suporturi pentru mâini, protecție în jurul greutăților, bureți și manșoane, pernă din piele ecologică și suport discuri.
Beneficii
Antrenamentul tău de pe aparatul multifuncțional fitness va avea o mulțime de avantaje:
- Poate fi scalat pentru a se potrivi cu nivelul oricărei persoane;
- Intensitatea, durata și rezistența pot fi modificate;
- Rezultate vizibile într-un timp scurt;
- Antrenamentul este de fiecare dată variat și diferit;
- Nu te vei plictisi cu antrenamentul;
- Nu vei fi nevoit să pleci la sala de sport, pentru că ea va veni la tine acasă;
- Antrenamentul va fi comod și eficient;
- Potrivit pentru antrenarea mai multor grupe de mușchi;
- Vei putea face mai multe exerciții doar la un singur aparat.
Intrebari frecvente
Cum aleg cel mai bun aparat fitness multifuncțional?
În primul rând trebuie să fii foarte bine informat atunci când dorești să-ți achiziționezi cel mai bun aparat multifuncțional fitness. Pentru că există diferite tipuri de aparate, astfel și exercițiile efectuate pot fi multiple și diverse. De aceea trebuie să ții cont de următoarele lucruri: de avantaje, tipuri de exerciții, tipuri de aparate, accesorii, dimensiuni, funcții, material și nu în ultimul rând preț, cu cât prețul este mai ridicat cu atât aparatul este mai calitativ și mai profesional.
Ce fel de exerciții voi putea face la aparat?
Totul depinde de aparatul pe care îl alegi, totuși toate aparatele fitness multifuncționale au o varietate de exerciții care cu siguranță te vor ajuta să obții rezultatele dorite. Deci, vei putea face exerciții cardio, exerciții pentru brațe, picioare și exerciții cu greutăți care te vor ajuta să-ți dezvolți practic toate grupele de mușchi.
Care este greutatea maximă suportată de aparat?
Și aici depinde de aparatul pe care îl alegi. Dacă procuri un aparat mai performant, atunci greutatea sa maximă suportată poate începe de la 90 kilograme și ajunge chiar până la 180 kilograme.
Cum poate fi asigurat confortul?
Confortul utilizatorului este unul dintre cel mai important aspect în procurarea unui aparat. Totuși, confortul depinde de accesoriile pe care le are aparatul multifuncțional. De aceea, pentru a avea un antrenament relaxant, confortabil, fără dureri și pericole de sănătate este nevoie ca aparatul să aibă un șezut și un spătar confecționat din materiale confortabile. Cel mai mare avantaj sunt bureții și manșoanele din cauciuc.
Webografie
In analiza noastră pentru a căuta cele mai aparate fitness multifuncționale, am folosit informații din următoarele surse: